Frigul

Vine toamna. Vine frigul. Vine iarna. Vine si mai mult.
Cînd vine toamna multă lume e încîntată deoarece ea aduce mii de culori în sacul ei cu "surprize", dar una dintre surprize este frigul. Asta înseamnă ca trebuie sa fim mult mai precauţi pentru a preveni racilele si gripele. eu, însă, nu sunt speriată de acele răceali si gripe, pe mine mă enervează ca stau cu medicante si servetele după mine. Accept foarte greu acest frig, pentru ca sunt o fire deschidă si caldă si pentru ca m'am nascut vara, mă sperie pentru ca aduce singuratea, depresia cu el, si trezeşte la viaţa momentele care s'au desfasurat in zilele calde, pline de soare si de zambete.
Frigul mă face sa mă simt singura pentru ca el da buzna iar eu sunt neputincioasă si nepregatita, mă ia prin surprindere si asta doare de cele mai multe ori.
Cum e sa mergi singur pe strada visand, cu ochii deschisi, la acel cineva care candva te'a facut sa te simti cea mai impresionanta persoana, care a existat vreodata pe acest Pamant plin de minciuni? Cum e sa mergi prin frigul care inseamna sa ajunga la inima ta, la sufletul tau, pe care tu vrei sa le pastrezi intacte pana cand crezi tu ca trebuie sa fie inchise? CUm e? Melodiile pe care le asculti iti ajung pana in structura oaselor, care isi pierd echilibrul si se inmoaie in durerea ca si biscuitii in lapte, fiinda ele sunt melodiile tale triste si de dragoste pe care le'ai ales sa le asculti cand simti nevoia sa'ti dai drumul la lacrimile rgele care iti atarna greu pe pleoape pe care sa le tii in tine, iar aceste melodii de inmoaie ca ploaia rece care te face sa tremuri fara sa te mai opresti , fara sa mai simti ceva in tine, sa uiti de ce e mai bun in tine, sa ramai fara nimic. Te raceste, fiinda ca este frig, iar frigul provoace cea mai mare gaura existenta intr'un suflet plin de sperante pierdute.
E frig, iar zambetul imi este palid pentru ca imi aduc aminte de momentele interzise, pe care le inchid deodata cu sfarsitul zilelor calde si lungi de vara, pe care vreau sa le pastrez pentru acele clipe fara speranta, gandindu'ma ca le voi mai trai inca o data si inca o data, de mii de ori.
Eu raman pustie, singura si plangand , uitandu'ma pe fereastra la stropii rece de ploaie care inmoaie pamanul, uda plantele inghetate. Totul se deterioreaza, totul se distruge, din cauza acestui frig, care pare ca nu se mai termina niciodata.
Amintirile se duc, undeva, unde nimeni nu le poate atinge si ajuta sa gaseasca o cale de intoarcere spre inima mea, iar eu sunt doar la inceput de toamna, auzit picurii de ploaie care lovesc cu o lina miscare geamul de la camera, gandindu'ma si sperand ca maine sa fie mai frumos, sa fie soarele pe cer, neacoperit de niciun nor furios, care incearca sa imi fure si ultima raza de soare...