Sunt intr’o lumina care ma cuprinde pe la spate si imi aduce aminte de acele putine momente cand eram cu tine, la tine in brate...
Daca stai se te gandesti mai bine “noi” niciodata nu am fost “noi”. Nu am fost “noi” pentru ca tu ai incercat doar sa vezi cum e sa fim doar “noi” nu ti’a placut si ti’ai dat drumul de pe drumul care ducea spre marea albastra cu valuri de perle aurite de lumina soarelui care te faze sa zambesti in fiecare zi cand esti la mine in brate. Eu? Ce s’a intamplat cu mine? Ca sa vezi: eu am ramas pe acel drum, dar acel drum nu mai este senins si nu mai duce spre acea mare. Acel drum nu mai exista. Eu sunt singura pe ramasitele acelui drum, ramasite deoarece tu mai parasit si acel drum e facut pentru asa zisii “noi”, dar cum m’ai parasit si am ramas singura pe acel drum normal ca acel drum normal ca acel drum sa distrus...
Am ramas doar eu acuma. Pe cont propriu. Ma gandesc mereu la acele momente. Nicioadata nu m’am simtit mai bine decat la tine in brate si cand ti’am simtit corpul si mirosul lui aparte credeam ca am ajuns in al 9’lea cer, dar nu era al 9’lea cer, si erau doar bratele tale care ma tineau stranse si nu imi dadeau drumul doar cand vroiam eu. Eu nu vroiam sa plec de acolo pentru ca acolo ma simteam ca acasa, si nicaieri nu e mai bine decat acasa. Dar aceea casa s’a daramat odata cu plecarea ta din viata mea. Tot ce aveam eu nevoie erai tu. Tu ai conceput ceva dar fara sa stii ce este, mai lasat pe mine sa “ma arunc” fara nicio problema pentru ca tie nu iti pasa “cum ma arunc” sau “cat de adanc ma arunc” pentru ca nu iubeai.
Zilele care au trecut au fost cele mai grele decand ma stiu, sincer, fara tine in viata mea e asa de simplu totul, dar eu nu vreau sa fie asa de simplu, vreau sa fie complicat sa iubesc si sa stiu ca cineva tine cont de iubirea pe care o dau. Zacand singura in patul cel rece din camera mea, care parca era un frigider , in care eu plangeam si tanjeam dupa tine ... Uitadu’ma in trecut la “noi” cand eu stateam linistita la tine in brate , avand fluturasi in burta si u zambet inocent pe fata , am izbucnit in plans intreband “De ce?”, “Ce am facut rau?”, “Nu mi s’a mai intamplat asa ceva niciodata...”.
Sa fi o fata cu inima facuta praf nu e chiar asa de usor, imi imaginam cand eram mica sa fiu asa , dar cand am ajuns la aceasta etapa imi pare rau ca m’am indragostit de tine, tu care nici nu iti pasa de persoana mea, tu care nu ai vazut cum plangeam uitandu’ma la tine.
Iar, iar si iar pentru ca nu exista clipa si minut in care sa nu ma gandesc la tine, si sa regret ca am fost asa cum am fost si...
Mi’am pierdut o mare parte din mine daruinduti’o tie, acuma o vreau inapoi, dar cea mai ramas in mine nu o accepta pentru ca acea parte e inca indragostita de tine iar eu sunt singura si parasita incercand sa ma pregatesc pentru ceva foarte important in viata, iar tu m’ai facut sa fiu ceea ce sunt acuma fara chef de nimic si fara viata...
Mie dor sa fiu iar acea fata care mereu zambea, radea si se distra in orice situatie. Dar acuma nu mai sunt acea fata, si mereu o sa imi aduc aminte de ea cu regret pentru ca am pierdut’o cand m’ai lasat singura pe acel drum. Acea fata rataceste spre lumea fericirii, spre lumea sperantelor dar nu poate iesii din cauza asta...
Mereu o voi cauta, dar mereu va fi chiar langa mine , pentru ca ti’am daruit’o tie si tu nici nu stii ca e la tine...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu