Existenta

Sed comod pe scaun si scriu fara sa privesc in jur decat spre tastatura.
Zilele trec: incet, greu, foarte usor, obositoare , chinuitoare...
De ce trec ele asa? Sincer, nu stiu pentru ca sunt zapacita, ratacita, gandurata intr’o lume paralela cu cea a ta, deoarece asa sunt eu.
Gandesc desparte, gandul imi zboare departe fiindca o parte din mine este ingrijorata cu gandul ca nu voi mai apuca sa inteleg ce s’a intamplat defapt aici. Este de’a dreptul chinuitor. Stand si ascultand foo Fighters imi dau seama ca nu am nici cea mai mica idee de ce sunt asa de pierduta.
Visele, gandurile, imaginile, sunetele, mirosurile trec prin fata mea atacandu’mi punctul slab: inima insufletita de amitiri pierdute pe fereastra scolii, pe ferestrele autobuzelor, in lacrimile amara care curgand mi’au stricat machiajul si am ajuns sa fiu toata cu pete negre pe fata. Excelent!



Muzica ma invioreaza, ceea ce ma face sa zambesc pentru cateva momente, deoarece imi place sa ascult muzica. Zilele astea de criza, m’au lasat saraca pe drumuri fara muzica in urechi. Trei saptamani, iar eu sunt singura pe strazile galacioase si pline de viata a marelui oras universitar Cluj-Napoca.
Daca treci cumva prin “Sin City’ul” Romaniei, Cluj-Napoca, ochii tai v’or observa ceva ciudat dar interesant sa stii: cetateni de orice varsta cu casti in urechi; poate nu asculta ei cine stie ce, dar au casti.

Mergand spre scoala intr’o dimineata rece fara pic de viata si obosita am observat ca doamna in varsta de 50-60 de ani avea castile in urechi, iar obsedata de muzica, adica eu, nu aveam muzica. Dintr’o data mi’am dat seama cat de singura ma simt. Muzica e muza mea vie, care ma tine mereu treza si adormita cu gandul ascultand mesajul verusurilor , cautand niste raspunsuri in melodiile de suflet cantata de marii artisti sau de altii care nu sunt asa de cunoscuti sau comerciali. Versurile, sunetul vocii, instrumentele imi aduc aminte ca eu traiesc viata pe care acei au descris’o cu arta lor preferata:muzica. Sunt legata de ea, imi aduce aminte ca eu trebuie sa fi eu insami, ceea pe care o vad in fiecare dimineata in oglinda nervoasa ca fratele ei sta mult in baie desi se trezeste cu zece minute inaintea ei. Viata e complicata pentru mine, acuma scriu ca o egosita, dar e grea, si ma plang cat incape pentru ca nu stiu ce sa fac, si nu prea am raspunsuri si nu gasesc pe nimeni care sa imi caute raspunsurile la aceste intreberi, pentru ca sunt o persoana foarte curioasa, si viata nu depinde doar de anumite raspunsuri de oamenii pe care ii gasesc pentru a’mi raspunde la intrebari si de mine, si de cautarea raspunsurilor in cele mai stramte locuri din mintea mea, in cele mai ciudata, si murdare bioblioteci care exista aici si acolo.



Cu toate astea, eu , minunata, dragalasa si modesta Adela, ma intreb cateodata , sau mai bine zis tot timpul, de ce trebuie sa trec prin anumite situatii desi sunt doar in pragul adolescentei infloritoare. E greu, pentru ca asta este o alta intrebare la care eu trebuie sa caut, si sincer sunt cam lenesa de felul meu.
Continuarea data viitoare.21 Ianuarie 2010.